Siminichia - Găteşte din plăcere!

Un blog culinar cu reţete cu care oricine va putea impresiona.

sâmbătă, 13 iunie 2009

Sambata, 13 iunie, 2009



Ce zi frumoasa!



E sambata. Si ce daca e 13! Mare lucru! O zi ca oricare alta.



Am o mare parte din zi doar pentru mine, asa ca voi merge in Strada Arthur Verona, unde are loc un eveniment Carturesti, anume Street Delivery. Cred ca este un fel de targ in plina strada, care se desfasoara si azi si maine. Merg, vad si va povestesc mai pe seara.



Voi merge apoi pe Calea Floreasca la nr. 69 unde se afla magazinul cu produse traditionale bucovinene La Baciu. O adresa pe care trebuie sa nu o ocoliti. Are deschis doar vineri, sambata (de la 10 la 19) si duminica (de la 10 la 15). Accesati http://www.labaciu.ro/ ca sa va lamuriti. Au preparate din carne de porc, de oaie, de pui, de vita. Au cel mai bun parizer al tuturor timpurilor, cei mai buni cremvusti, cel mai bun bacon, cel mai bun kaizer, cel mai bun orice. Au paine mare din cartofi si secara, au un unt cum nu am mai mancat de mult, au prajituri de casa, si, minunea minunilor, dulcele copilariei mele, serbet de lamaie, caramel, menta, capsuni. Au dulceturi, vin produs la Manastirea Moldovita si prajituri de casa. Dar ce nu au ei bun acolo! Mergeti sa va convingeti. Tel: 0730.890.900 (daca doriti sa va rezervati produse, caci se duc tare repede). Toate produsele absolut naturale! Noi le consumam deja de cateva luni si suntem tare multumiti. Nu sunt foarte ieftine, dar sunt cele mai bune. Sfat: cumparati cantitati mici. Nefiind imbuibate de conservanti sau mai stiu eu ce chimie nenorocita, nu tin mai mult de maximum 6 zile in frigider. Daca optati pentru cantitati mai mari, congelati produsele. Se pastreaza foarte bine asa crevustii, toba, carnatii, muschiuletul file, muschiuletul tiganesc, dar nu si parizerul (din pacate).



Ultima destinatie pe ziua de azi: Piata Amzei. Am gasit acolo o tanti care se numeste Gina si care mi-a promis ca imi aduce saptamana viitoare pui de casa, crescuti in curtea ei, liberi prin livada, si hraniti cu grau si cu porumb. Sa vedem. In plus, se pare ca imi poate aduce si oua de casa si telemea de vaca preparata de mama ei. Le voi incerca pe toate si va voi spune daca se merita. Ce mai vinde ea interesant: agrise! Nu sunt inca prea coapte, dar saptamana viitoare voi lua pentru a face o tarta. Sunt cam scumpe: 25 lei / kg. Dar pentru tarta nu trebuie mai mult de 350 gr. O data in sezon, cred ca se merita.



Intoarsa acasa voi pregati un meniu de vara: Ardei capia umpluti cu spanac, seminte de pin si parmezan, iar la desert un Semifredo de cirese. Revin maine cu retetele si cu explicatii detaliate.



Pe seara cred ca vom face o plimbare, agale, prin Cotroceni. Ati simtit ce frumos miros serile de iunie a tei inflorit? E Raiul pe pamant!



Sambata frumoasa. Ne auzim pe seara cu povesti noi.

vineri, 12 iunie 2009

Vineri, 12 iunie, 2009


De ce SIMINICHIA?

"Siminichia (Cinnamonum Cassia) este unul dintre cele mai vechi condimente. Ca medicament, siminichia a fost utilizata pentru prima oara in China in anii 2 700 i. H. In Occident, siminichia este unul dintre principalele ingrediente folosite pentru tratarea racelii sau a bolilor digestive. Mai este cunoscuta sub numele de scortisor chinezesc. In multe tari, scortisoara si siminichia au aceeasi denumire. Gustul ei este mai putin fin decat al ascortisoarei, iar textura sa este mai groasa si mai astringenta - fiind folosita, de fapt, ca un inlocuitor mai slab al scortisoarei." (Extras din cartea PLANTE SI MIRODENII - Un ghid al cunoscatorului, de Kathryn Hawkins, aparuta la Editura Curtea Veche - Bucuresti in anul 2008) - excelenta carte; v-o recomand cu incredere


Introducerea fiind facuta, sa va povestesc acum un pic si ce imi propun cu acest blog.

Dar sa incepem cu inceputul.

De-a lungul vietii am fost marcata de diferite pasiuni, mai mult sau mai putin trecatoare. In copilarie ma pasiona teatrul, dansul si muzica. Dar nu s-a ales nimic din asta, caci parintii mei au considerat lumea teatrului mult prea promiscua pentru a ma lasa sa intru in ea. Si mi-au indreptat pasii spre studierea limbilor straine. Nu regret ca acum stapanesc foarte bine trei limbi straine, dar voi ramane totdeauna trista in adancul sufletului ca nu am fost lasata sa fac ceea ce simteam ca as fi putut face perfect.

Mai tarziu, cand lumea tenisului era la picioarele lui Bjorn Borg, un mare campion, de care cei de varsta mea probabil ca au auzit, nu am ratat niciuna din finalele de Wimbledon castigate de acesta. Ce-mi doream cel mai mult sa devin atunci? Desigur, tenismena. Ce-am devenit? Desigur, doar -ismena. Bunica si bunicul mi-au cumparat, dupa indelungi tanguieli si rugaminti, o racheta de lemn fabricata la Reghin, pe care o pazem si o veneram ca pe sfintele Moaste. In orasul de provincie in care am crescut, Tulcea, m-am dus, plina de entuziasm si de speranta, la singurul club sportiv existent. Din pacate, eram prea "batrana" pentru a ma apuca de tenis de performanta (12 ani!). Asa ca, am ramas cu inca o dezamagire si cu tenis jucat la intamplare, pe mijlocul strazii, pe un teren desenat nesigur cu creta pe asfalt. A trecut si asta!

A urmat automobilismul. Eram in clasa a IX-a. Ce mai pasiune! Imi facusem colectie de reviste de specialitate, imi creasem propriul catalog cu fotografii decupate din reviste si albume cersite de pe la colegii ce aveau acces la presa straina, imi cumparasem un amarat de combinezon verde- brotacel, imi cumparam masinute pentru a-mi incropi o colectie si devenisem foarte baietoasa. Citeam Chiril Tricolici, purtam tricouri cu Raliul Dunarii si ma visam eu insami pilot de raliuri. Invatasem chiar elemente de tehnica, asa atehnica precum ma facuse pe mine mama. Tot pe atunci a venit si o "mare" iubire, care avea ca singura forta motrice faptul ca si bietul baiat era pasionat de automobilism. Totul n-a durat decat o vara. Atat! Rolul de baietzoi nu mi se prea potrivea, mai ales la acea varsta, cand femeia din mine inflorea.

Dupa ce am picat la prima incercare de admitere la facultatea de limbi straine, m-am apucat de gatit. Zi de zi! Mereu alta prajitura. Iar mama ma certa (desi se infrupta cu placere din ce gateam) caci imputinam ratia de zahar faina si ulei. Mi-am dat seama atunci ca ma chinuia o alta mare pasiune, aceea pentru gatit si pentru gusturile rafinate, iesite din comun. Numai tatal meu stie prin ce a trebuit sa treaca pentru a-mi face rost de cele mai nastrusnice ingrediente care, intr-o perioada de grea incercare pentru toti (stiti voi despre ce vorbesc), de creveti vietnamezi, salam de soia, picioare de porc si nechezol, se procurau aproape cu pretul libertatii.

Am ingropat aceasta pasiune dupa ce am reusit, in cele din urma, la facultate si m-am transferat in Bucuresti, unde am ramas de atunci (1987) incoace. Pentru cat timp? Pai, pana ce mi-am facut propria familie, cand totul a revenit, incet - incet.

La sfarsitul anului 2007, am primit, asa, din cer, posibilitatea sa fiu redactor sef al revistei Good Food Romania. Habar nu aveam de existenta acelei reviste. Viata mea fusese prea ocupata cu cresterea fiului meu, cu armonia in familie si cu reacomodarea la Romania, dupa o absenta de sase ani, pentru a mai avea timp de fantezii. Am acceptat postul, dupa o lunga ezitare, ca o proasta, aruncand-ma int-un joc ale carui reguli nici macar nu ma interesase sa le aflu. A urmat un an de zile de chin, stres, lupta cu morile de vant, deteriorarea relatiilor din familie, iluzia ca devin cineva, batjocura, oameni mici si meschini, si din nou batjocura. In final, am ales sa renunt. Nimeni, nici unul din cei pentru care aproape ca era sa imi sacrific familia, nu a regretat, iar asta m-a deprimat profund.

Dupa ce am terminat sa-mi ling ranile, m-am ridicat din mocirla, m-am scuturat si am luat-o de la capat.

Mi-am reimbratisat vechea pasiune pentru gatit, de data aceasta de dragul familiei mele si pentru propriul meu suflet. Mi-am propus sa nu mai doresc sa mai demonstrez nimanui nimic, ci doar mie insami ca sunt integra.

Dupa ce am tot gatit pentru prieteni (pe care ador sa-i rasfat si ale caror fete satisfacute, dupa ce gusta ceva delicios preparat de mine, ma incanta sa le privesc) ei m-au intrebat de ce nu impartasesc toate aceste minuni si cu altii. De ce nu? mi-am zis. Si astfel s-a nascut acest blog.

Ce va fi de gasit aici?

- retetele pe care le voi experimenta in propria bucatarie, sursa de inspiratie, locul de unde va puteti procura ingredientele, fotografii, mici secrete
- sfaturi despre copii, inspirate din propria-mi experienta de mama a unui baiat de 10 ani
- recomandari de lectura, filme, spectacole, expozitii, evenimente, talk show-ri, site-uri, destinatii de vacanta, etc, probate toate de mine insami
- sfaturi cosmetice, recomandari de produse cosmetice si indicarea locului de unde le puteti cumpara, adrese de saloane de infrumusetare, de cabinete medicale de incredere, de medici profesionisti
- confesiuni despre viata mea de zi cu zi in aceasta tara, in acest oras, in aceste timpuri

Iar voi ma veti ajuta de fiecare data sa completez toate aceste informatii. Accept sa ma corectati, sa ma dojeniti, sa ma combateti, sa ma provocati sa nu-mi dati dreptate. Asta inseamna progres, nu?

Avem voie chiar sa si barfim pe acest blog, nu neaparat dand nume, ci ca o posibiltate de a ne racori si de a ne elibera de energii negative pe care nu e bine sa le adunam in noi.

Pornim la drum? Hai!