Mâine este 8 Martie!

Dragele mele,
mâine este din nou ziua noastră, a tuturor femeilor din lumea asta! Habar n-am câte alte ţări mai ştiu şi mai sărbătoresc această zi. Cârcotaşii s-ar auzi acum mormăind cum că ar fi o sărbătoare comunistă. Ei şi ce?! Dacă chiar trebuie o zi specială pentru ca lumea să-şi aducă aminte să sărbătorească femeile, de ce nu ar fi bună şi o sărbătoare, chipurile, comunistă? Ca să fiu foarte sinceră, cred că femeile ar trebui iubite, respectate, adulate, cântate, mângâiate, onorate zilnic, pentru un motiv pe care nu l-a rostit nimeni mai bine decât regretatul Adrian Păunescu, în magistrala poezie intitulată simplu "Femeia". O redau aici, mai jos, ca mesaj/manifest pentru toate fiinţele acestei lumi care ar trebui să respecte cum se cuvine femeia.

FEMEIA

Ce face în fond femeia
Toată viaţa ei de la naştere până la moarte?
Ce face ea, prăpădita?
Ea, monumentala, în toată lipsa ei de putere,
Ce face ea, de nu se vede nimic din ce face?
Cum se explică neodihna ei permanentă,
Faptul că stă-n picioare
De dimineaţă până seara?

Nu mută munţii din loc.
Ce face ea?
Ce tot face ea de zice uneori că nu mai poate?
Ea, femeia tuturor căminelor şi tuturor dezastrelor,
Ea, înlăcrimata
Tuturor cauzelor juste şi nejuste
Ale fiilor ei.
Ce face ea de nu-i eroina muncii,
Deşi munceşte mult mai mult decât minerul în abataje,
Decât aviatorul de încercare,
Decât savantul în exerciţiul funcţiunii sale mentale,
Şi mai mult decât pompierul care salvează
Un copil din flăcări?
Ce face ea, femeia?

Ea pune lucrurile la locul lor.
Aceasta este preocuparea ei fundamentală,
Să pună la loc ceea ce noi am stricat,
Să rearmonizeze discordiile,
Să măture, să spele, să calce,
Să facă mâncare,
Să pună mâncarea pe masă, să spele vasele, să le şteargă,
Aşteptând să le murdărim noi iarăşi,
Să caute mereu ceva ce nu se găseşte când ea caută,
S-aştepte un cuvânt de mulţumire
Şi cuvântul să vină câteodată,
Şi să nu vină de cele mai multe ori.
Ea să bată preşurile, să spele perdelele,
Să coasă hainele rupte
Să pună lucrurile la locul lor
Pentru ca el să degradeze zilnic armonia ei
Şi ea s-o ia de la început în fiecare zi
Cu o energie care, însumată,
Ar putea întoarce pământul în rotirea lui.
De la naştere până la moarte
Femeia pune lucrurile la locul lor
Şi pentru că redresarea unor dezechilibre
Nu e dintre actele-spectacol al vieţii,
Parcă nu face nimic.
Doamne, ai grijă de noi,
Să n-o pierdem niciodată
Pe cea dintâi dintre fiinţele eroice ale lumii.
Femeia
care
pune
lucrurile
la
locul
lor.

(din volumul Viaţa mea e un roman, 1987)