Siminichia - Găteşte din plăcere!

Un blog culinar cu reţete cu care oricine va putea impresiona.

miercuri, 14 noiembrie 2012

ÎMPLETITĂ CU MERE

 
ÎMPLETITĂ CU MERE
 
Promiteam pe pagina mea de facebook la sfârşitul săptămânii trecute că voi încerca o reţetă de Împletită cu mere şi că voi povesti după aceea. Da, am încercat. Foarte simplu de realizat, iar rezultatul este un dulce parfumat din plin cu scorţişoară, numai nimerit pentru acest anotimp. Am urmat întocmai reţeta , pas cu pas, aşa cum era ea propusă pe un www.eatliverun.com. La un singur pas am vrut să fiu mai deşteaptă decât creatoarea reţetei, şi, în loc să transfer împletita pe tava de cuptor tapetată cu pergament, am transferat-o într-o tavă de chec tapetată cu pargament. A rezultat o pâinică dulce şi aromată, în care însă merele au picat la fund, dezechilibrul dintre grosimea aluatului şi subţirimea stratului de mere fiind, pentru mine, deranjant. Asta nu a ştirbit cu nimic din gust, dar, perfecţionistă fiind de felul meu, data viitoare, căci va fi o dată viitoare, nu voi mai lua iniţiative fără cap.  Iată mai jos povestea în imagini a Împletitei cu mere.

3 mere Granny Smith de mărime medie
 

Merele, spălate, decojite, fără seminţe şi tăiate cubuleţe, se pun într-un vas termorezistent, împreună cu 3 linguri de zahăr tos, 1 1/2 linguriţă scorţişoară şi 2 linguri zeamă de lămâie.
 

Merele se coc timp de 15-20 de minute la foc mediu.
 


Între timp se face un aluat din: 300gr făină albă, 50gr zahăr tos fin, 7gr drojdie uscată, 3/4 linguriţă sare, 200-250ml apă caldă, 2 1/4 linguriţă ulei vegetal (de floarea soarelui sau de sâmburi de struguri). Se lasă la loc cald să crească.
 
 
 Aluatul a crescul. Şi-a dublat volumul.
 
 
Pe suprafaţa de lucru pudrată cu făină, se întinde o foaie dreptunghiulară de aprox. 30 x 40 cm.
 

Cu ajutorul unui cuţit de pizza se taie franjuri laturile lungi ale foii.
 

 
Se aşază merele în mijloc, iar franjurii se împletesc peste ele.
 

 
Se transferă împletita pe tava de cuptor tapetată cu pergament  (şi NU într-o tavă de chec, cum am binevoit să fac eu!) şi se coace 25-30 de minute, până devine aurie.
 

Când e gata, se lasă să se răcorească. În acest timp se unge cu o glazură făcută din 70gr zahăr tos, 5 linguri lapte sau smântână pentru frişcă, 1 pliculeţ zahăr vanilat, un praf de sare şi unul de nucşoară.
 

Se aşază apoi pe un grătar pentru a se răci complet şi pentru a nu se înmuia stând în glazura scursă.
 
 
Dacă nu se mănâncă imediat (ceea ce nu cred că se va întâmpla), se păstrează maximum 2 zile învelită în folie alimentară.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire